fbpx

☎️  0753156923

TRANSPORT GRATUIT LA COMENZI PESTE 250 RON

✉️ contact@lumaudio.ro

Misterul Ratingului rezistenței la apă explicat

Ce înseamnă IPX în ratingul produselor waterproof?

Casti bluetooth Lumaudio MusicDOT
Căști Bluetooth Lumaudio MusicDOT

Căști bluetooth, boxe portabile, smartwatch-uri și alte câteva produse care au la specificații nivelul de rezistență la apă și praf. Dacă vrei să îți cumperi un produs rezistent la apă, ar trebui să fii foarte atent la specificațiile tehnice ale device-ului pe care îl alegi. Și asta pentru că nu toate produsele sunt la fel de rezistente la apă. Vom explica în detaliu tipurile de ratinguri pentru a înțelege mai bine ce înseamnă IPX, ATM sau ISO 22810:2010 atunci cand vorbim de waterproof.

La ce trebuie să te uiti atunci când cauți căști sau boxe rezistente la apă?

Dacă vrei să afli gradul de rezistență la apă al produsului de care ești interesat, atunci va trebui să urmărești în primul rând ratingul IPX. Acesta vine urmat de cifre cuprinse între 1 și 9 și indică destul de precis în ce măsura poți expune la apă device-ul. Pentru asta, ar trebui să știi ce înseamnă fiecare:

Rezistenta la apa

IPX1  – Un dispozitiv cu un grad de rezistență 1, va tolera stropi de apă timp de 10 minute, doar dacă aceștia cad vertical pe produs.

IPX2 – Un nivel 2 de rezistență presupune cam același lucru ca și IPX1, cu singura diferență că produsul va rezista și dacă are o înclinație de 15° față de căderea stropilor. Dispozitivul este testat de 4 ori, din 4 poziții diferite.

IPX3 – Un dispozitiv cu un nivel 3 de rezistență poate suporta stropi de apăa mici, de spray. Aici unghiul se mărește până la 60°. In timpul testelor presiunea cu care apa loveste este si ea luata in calcul si poate ajunge pana la 50-150kPa. Cantitatea de apa folosita in 5 min de testare ajunge la 50 litri.

IPX4 – Nivelul 4 de rezistență la apă a unui device presupune că acesta va suporta stropiri cu apă din orice direcție. Câteva boxe portabile destul de populare au acest rating.

IPX5 – Un dispozitiv cu un nivel 5 va rezista la jeturi de apă ceva mai puternice, venite din orice unghi. Testarea se face timp de 15 minute, cu un volum de apă de 12,5 l/min.

Casti bluetooth LUMAUDiO HiFi
Casti bluetooth LUMAUDiO HiFi

IPX6 – La acest nivel este unde produsele devin rezistente la apă ceva mai serios. Produsul rezista la jeturi puternice de apă, iar in timpul testărilor se folosesc 100l/m pentru 3 minute.

Dacă până la nivelul IPX5 vorbeam de niveluri care înseamnă mai mult o tolerare a apei, acum începem să vorbim cu adevărat de rezistență la apă.

Casti bluetooth Lumaudio Talk
Casti bluetooth Lumaudio Talk

IPX7 – La acest nivel produsul va rămâne perfect funcțional chiar și după o scufundare în apă la o adâncime de până la 1 m pentru 30 min.

Casti bluetooth Lumaudio MusicDOT
Casti bluetooth Lumaudio MusicDOT

IPX8 – Un dispozitiv cu un nivel de rezistență 8 va supraviețui cu brio unei scufundări de până la 3m. Timpul de rezistență nu este standard și depinde de fiecare fabricant in parte. Dar cu siguranță este mai mare de 30 min.

IPX9K – Acest nivel nu se găsește pentru echipamentele audio. Un dispozitiv care are un asemenea nivel de rezistență poate suporta jeturi puternice de apă. Temperatura apei poate ajunge pâna la 80°C. De altfel este cea folosită în timpul testărilor și este stropită sub formă de spray de la o distață foarte mică: 0.1-0.15m. Presiunea poate fi destul foarte mare (8-10MPa) iar volumul folosit în testări este de 16l/min.

Cele mai populare rating-uri folosite pentru device-urile audio pentru exterior, sunt IPX4, IPX5, IPX6 și IPX7.

Deși sistemul IPX ia în calcul și presiunea apei, nu permite scufundări mai mari de 3 m. Pentru rating privind rezistența la apă sub presiune, s-a concretizat ratingul ATM.

Acest sistem este simplu de înțeles o dată ce știi că ATM este prescurtarea de la o atmosferă și corespunde presiunii care se simte la o scufundare de 10 m. Așadar 1 ATM = 10 m. Produsele cu ATM pornesc de la 1 ATM și pot ajunge până la 20 ATM. Exact, 200 de metri! Produsele vor veni cu următoarele standarde:

1 ATM – Echivalentul presiunii la o scufundare la 10m.

3 ATM – Echivalentul presiunii la o scufundare la 30m.

5 ATM – Echivalentul presiunii la o scufundare la 50m.

10 ATM – Echivalentul presiunii la o scufundare la 100m.

20 ATM – Echivalentul presiunii la o scufundare la 200m.

Atenție însă, testele sunt făcute în camere sub presiune unde produsul stă nemișcat. În timpul scufundărilor, mișcările device-ului vor afecta aceste măsurători. Așadar, doar pentru că în timpul testelor produsul a rezistat la o presiune echivalentă cu cea exercitată de o profunzime de 10m de apă, nu înseamnă că va rezista la fel și în timpul utilizării propriu-zise.

ISO 22810:2010 – Standardul internațional

Casti bluetooth Lumaudio Supreme
Casti bluetooth Lumaudio Supreme

Acest standard se folosește în general împreună cu ratingul ATM și testează ceva mai în detaliu rezistența la apă. Se iau în considerare atât presiunea, durata de expunere cât și temperatura apei la care produsul poate fi expus.

Produsele care sunt conforme cu standardul ISO 22810:2010 sunt testate de fabricant și trebuie să îndeplinească 4 condiții:

  • rezistență la apă la diferența de presiune
  • rezistența la apă la adâncime mică
  • rezistența la apă atunci când se aplică forță asupra uneia dintre componente
  • rezistența la apă și șocuri termice

Așadar, produsele care au standardul ISO 22810:2010 sunt potrivite pentru activități sportive acvatice și vor rezista fără probleme la varierea de temperatură și presiune.

Lasă un răspuns
Livrare Rapidă în 24 ore

Livrăm în 48h în afara Bucureștiului

Retur Gratuit 30 zile

Încearcă produsele noastre fără grijă

Garanție 2 ani

Îți oferim garanție 24 de luni

100% Plată Sigură

Ramburs/ Plată online/ Transfer bancar

© LUMAUDiO 2020

casti bluetooth Lumaudio plata online